EXPEDITIA EVEREST

Escaladarea varfului Everest este un punct de referinta pentru succesul oricui. Este mai mult decat un simbol. Nu doar in alpinism, dar si in orice aspect al vietii noastre de zi cu zi, acest cuvant reprezinta, intr-un mod familiar si evocator, imaginea succesului. Pentru a atinge varful Everest nu este suficient sa fii in forma fizica.

Trebuie sa realizezi un proiect profesional, ce presupune prin excelenta munca de echipa si nu stii cum sa procedezi. Cum am atins eu varful Everest?

Am organizat peste 40 de expeditii montane pe cei mai inalti munti din lume, insa Everest a fost mereu o provocare. Expeditia echipei din Grecia, pe care am condus-o, a inceput in data de 13 martie in Nepal cu o oprire in Bangkok. Programul a inclus o expeditie initiala pe varful Island (6.189 metri) pentru aclimatizare, urmand sa ajungem la tabara de la baza Everest-ului, de unde incepea greul calatoriei. O adevarata provocare a expeditiei a fost escaladarea, pe 4 aprilie, a cascadei Kumbu, ”un rau de gheata” cu bucati de gheata miscatoare in care, din cauza variatiilor de temperatura, se formau fisuri de marimi si adancimi de pana la 50 de metri.

Pe 11 mai, dupa aproximativ doua luni petrecute pe munte si un popas de zece zile la tabara de baza in care am asteptat ameliorarea conditiilor meteo, am primit ins sfarsit unda verde pentru inceperea misiunii de a escalada varful Everest pe versantul sudic. Conditiile meteo extreme si absenta oxigenului in ”zona mortii” (altitudine de peste 7.500 metri) ne-au ingreunat extrem de mult eforturile. Urcusul catre varf a inceput vineri, 14 mai si urma sa se incheie sambata, 15 mai, in jurul orei 11:00.

Vantul puternic din apropierea piscului a impiedicat in cele din urma echipa sa ajunga in varf conform planificarii, insa in data de 16 mai, visul nostru a devenit realitate! Toti cei noua membri ai echipei au ajuns in varf, fara a suferi pierderi sau alte incidente. A fost un succes exceptional! Aratand respectul cuvenit acestui munte, suntem constienti ca omul este prea mic pentru a afirma ca ”am cucerit” ceva atat de maret precum muntele Everest. Un lucru de care suntem siguri este ca nu a existat o competitie intre membrii echipei si de aceea alpinismul este un sport, dar nu unul in care castigi un premiu palpabil. Pentru noi, premiul este urcusul in sine.
Cum poate cineva sa-si atinga limitele? Ai nevoie de o viziune, de propria viziune. Ai nevoie atat de competente profesionale, cat si de abilitati personale; de un obiectiv comun, asumat de intreaga echipa, in cazul nostru atingerea unui varf de 8.848 de metri; de abilitati de lider si, cu siguranta, de deschidere si de a fi receptiv la idei noi. Apoi, e nevoie sa-ti formezi o echipa si sa creezi o legatura solida intre membrii ei, bazata pe incredere. Pune totul in perspectiva dezvoltand o strategie si fiind pregatit pentru orice dificultati ar putea sa apara. Apoi, actioneaza si indrazneste!

Panagiotis Kotronaros
Alpinist montan, Grecia
Echipa Globala F.I.T.