Ești un Eagle

Eagle Manager este un program stimulativ crucial pentru orice Forever Business Owner perseverent. O spun tot timpul – puterea Eagle Manager se reflectă în afacerea ta. Nu am ales Vulturul ca simbol reprezentativ pentru acest program doar pentru că este logo-ul companiei sau pentru că se potrivește brand-ului nostru. Motivul este acela că noi vedem un Vultur în fiecare dintre voi.


La Raliul Global din Dallas, Kim Madsen, membru GLT, ne-a împărtășit o povestioară despre o găină și un vultur din care putem învață cu toții câte ceva. Mi-a adus aminte de povestea unui băiețel care într-o zi a urcat prin păduri și vai pe munți până a ajuns pe o culme de unde a putut admira zona care împrejmuia ferma în care locuia.  Acolo a văzut un cuib cu două ouă în el.  Curajos din fire, a mers la cuib și a luat din el doar un ou, pe care l-a pus în buzunar.  A coborât de pe munte și a mers acasă așteptând să vadă ce se întâmplă cu oul.


După mai multe luni, un bărbat a trecut cu mașina prin fața fermei și a observat un vultur falnic care stătea pe gardul hambarului. Uimit de el, s-a oprit și s-a apropiat pentru a-l admira mai bine. Băiețelul s-a apropiat de el, fără să înțeleagă ce găsea bărbatul atât de fascinant. “De unde ai luat vulturul acesta?” a întrebat trecătorul. Băiețelul a răspuns “Nu este un vultur. Este o găină.”


Râzând, trecătorul a pus vulturul pe mâna și a zis “Ridică-te și zboară, ești un vultur”. Vulturul a căzut și a început să ciugulească pământul din jur. Hotărât să îi arate băiețelului ce creatură grandioasă a găsit, bărbatul s-a urcat pe acoperișul hambarului cu vulturul pe mâna și a spus din nou acestuia “Ridică-te și zboară, ești un vultur”. Vulturul și-a întins aripile, dar a căzut din nou și a început să ciugulească de pe jos.”


Într-un final, trecătorul a invitat băiatul să urce împreună cu el și vulturul pe munte. La răsăritul soarelui, aceștia au pornit spre vârful muntelui, iar când au ajuns pe o culme, bărbatul a spus din nou păsării: “Ridică-te și zboară, ești un vultur.” Vulturul și-a întins aripile puternice, s-a uitat înapoi la băiețel cu o privire maiestuoasă și a zburat mândru și impozant de-a lungul întregii vai, peste toți copacii.


Uneori, nu știm sau nu ne dăm seama de ce suntem cu adevărat capabili. Povestea vulturului și a găinei ne amintește că suntem ceea ce credem că suntem. Dacă credem că ne întindem aripile și zburăm la înălțime, nu există niciun motiv pentru care să nu putem face asta. Dacă gândim măreț și refuzăm să acceptăm limitele pe care noi, sau alții ni le pun putem reuși lucruri pe care nu le-am crede niciodată posibile.


A trecut doar o lună de când a început calificarea la Eagle Managers’ Retreat 2019. Îndreaptă-ți atenția pe acest program stimulativ și privește cât de mult te ajută să te dezvolți și să crești în afacerea ta.


Ridică-te. Zboară. Ești un Vultur.

Gregg Maughan